Gripa a făcut prima victimă la Chișinău

gripa porcina in moldova

O femeie din capitală a decedat din cauza virusului gripal A(H1N1), la o zi după ce a fost internată în spital în stare gravă.

Potrivit şefului Direcţiei Sănătate a municipiului Chişinău, Mihai Moldovanu, femeia în vârstă de 42 de ani, presta servicii de manichiură şi suferea de mai multe boli printre care şi obezitate. „Doamna nu deţinea poliță medicală și până a ajunge în stare gravă la spital a primit un tratament indicat de un medic dintr-un cabinet privat. Pacienta s-a adresat tardiv la specialiști și chiar dacă medicii au depus toate eforturile ca să o ajute organismul ei era deja slăbit deoarece făcuse şi pneumonie bilaterală”, a spus Moldovanu.

El a adăugat că prezenţa virusului la pacienta decedată a fost confirmată de testele de laborator. „În prezent în laborator se află analizele preluate de la un alt pacient suspectat că ar fi infectat cu gripă. Niciunul dintre bolnavi nu au fost vaccinaţi”, a specificat Moldovanu.

Şeful Direcţiei Sănătate a Municipiului Chişinău a menţionat că odată cu revenirea din vacanţă a copiilor a dat indicaţii ca în toate instituţiile şcolare şi preşcolare din capitală să fie efectuat triajul medical în fiecare dimineaţă, iar copii care prezintă simptome de boală să fie imediat izolaţi şi trimişi la medic pentru consultaţii. „În săptămâna curentă în municipiu s-a înregistrat o creştere a numărului de viroze în rândul minorilor, din acest motiv îndemn părinţii să fie vigilenţi să evite locurile aglomerate şi să se adreseze la medic după primele simptome de boală”, a conchis Moldovanu.

Medicii recomandă populaţiei și în special copiilor să consume în perioada rece a anului cât mai multe lichide calde, fructe şi legume.

Share on Facebook3Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here