1992 – Rogozin împușca Basarabeni împreună cu separatiștii Trasnistreni! 2017 – Dodon îi decorează și le ofera cetățenii!

rogozin, rusia, moldova

În cartea sa din 2006, „Duşmanul poporului” (Vrag Naroda), vicepremierul rus Dmitri Rogozin susţine că, în 1992, s-a înrolat voluntar în războiului de pe Nistru pentru a lupta împotriva Republicii Moldova şi a „fasciştilor români”, etichetă care măsoră cât se poate de explicit sentimentele oficialului de la Moscova faţă de România.

În 2017, Președintele RM, Igor Dodon i-a decorat pe doi lideri ai mișcării separatiste din Găgăuzia, de la începutul anilor ’90 – Mihail Kendighelean și Stepan Topal – cu Ordinul Republicii, numindu-i „adevărați patrioți” ai Moldovei.

De menționat că ieri, 26 decembrie, Igor Dodon, a avut o discuție cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul Summit-ului neformal al CSI la Moscova.

dodon rogozin

Amintim că Rogozin însărcinat cu industria de armament şi situaţia din Transnistria a fost declarat persona non grata de către autorițățile RM la începutul lunii august 2017. Și atunci Igor Dodon a criticat decizia luată de Guvernul Filip.

„După cum ați putut observa, în ultimul timp vicepremierul Federației Ruse, Dmitri Rogozin, făcut o serie de declarații și comentarii publice care poartă un caracter neprietenesc, denigrator și ofensator la adresa Republicii Moldova și a poporului său”, a precizat Ministrul de Externe de la Chișinău.

În luna mai a acestui an alți 5 diplomați ruşi au fost declaraţi persoana non grata pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată în baza unor informaţii primite de la serviciile secrete.

Share on Facebook711Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here